În cazul în care întreprinderea dumneavoastră trece printr-o perioadă de dificultate sau un blocaj financiar, echipa DDG Insolvency vă poate oferi consultanță pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea salvării și redresării afacerii.
Cu o experiență de peste 13 ani în domeniul procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență, suntem un nume de referință pe piața insolvenței din Transilvania.
DIMINUAREA COSTURILOR
RESTRUCTURAREA DATORIILOR FISCALE
REDUCEREA ȘI EȘALONAREA DATORIILOR FAȚĂ DE BĂNCI ȘI FURNIZORI
PREVENIREA INSOLVENȚEI
REORGANIZAREA JUDICIARĂ A ACTIVITĂȚII AFACERII
SERVICIILE NOASTRE
În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 85∕2014 societatea noastră beneficiază de concursul unei echipe cu o vastă experienţă în domeniul insolvenţei, expertizei contabile, precum şi al unor specialişti în dreptul civil, comercial, financiar-fiscal, cu o temeinică pregătire teoretică şi practică.
Formăm o echipă tânără, dinamică și ambițioasă, specializată în soluționarea problemelor generate de procedura insolventei, fiind in masura sa oferim solutii viabile atat pentru creditorii care doresc recuperarea creantelor cat si pentru societatile aflate in dificultate financiara, prin reorganizarea activitatii si plasarea sub protectia legii insolventei.
DDG Insolvency SPRL valorifică în cadrul procedurii insolvenţei o gamă variată de bunuri& mobile şi imobile din patrimoniul societăţilor al căror administrator judiciar sau lichidator este. În această fereastră vă prezentăm bunurile pe care le oferim spre valorificare.
Obiect principal de activitate ”fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice”, cod CAEN 2511
SC BAU GROUP SRL
Obiect principal de activitate “lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, cod CAEN 4120
SC MELSIB SRL
Obiect principal de activitate “restaurante”, cod CAEN 5610
SC AQUASALA SRL
Obiect principal de activitate “fabricarea produselor lactate si a branzeturilor”, cod CAEN 1051
SC SCHU & CO GLAS SRL
obiect principal de activitate “Lucrari de tamplarie si dulgherie”, cod CAEN 4332
SC DUMANI IMPEX SRL
obiect principal de activitate “comert cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun”, cod CAEN 4711