„Dacă firma intră în insolvență, o să plătesc eu datoriile?” Este, probabil, întrebarea pe care o auzim cel mai des de la administratorii care ne cer ajutorul. O pun oameni care au condus cinstit o afacere, care au încercat tot ce le-a stat în putință să o salveze și care se tem acum că vor pierde, pe lângă firmă, casa, economiile și liniștea familiei. De multe ori, tocmai această teamă îi face să amâne decizia de a cere deschiderea procedurii. Iar amânarea este, paradoxal, ceea ce îi pune cu adevărat în pericol.
Adevărul este mai liniștitor decât cred mulți. Insolvența firmei nu atrage automat răspunderea administratorului. Eșecul unei afaceri nu este o faptă ilegală: o piață care se prăbușește, un client care nu plătește sau o investiție care nu a dat roade nu sunt motive de răspundere personală. Răspunderea este strict reglementată de lege și intervine doar în cazurile expres prevăzute de aceasta. Ea poate fi de două feluri:
- răspunderea civilă (patrimonială), prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014. Judecătorul-sindic îl poate obliga pe cel vinovat să suporte din averea proprie o parte sau tot pasivul firmei, dar numai în limita prejudiciului cauzat prin una dintre faptele enumerate de lege;
- răspunderea penală, pentru infracțiunile de bancrută simplă și bancrută frauduloasă din Codul penal.
Consecințele nu se opresc la bani sau la pedeapsa penală. Din 2025, cel căruia i s-a atras definitiv răspunderea nu mai poate fi administrator timp de 10 ani și nu mai poate înființa societăți sau prelua controlul uneia noi timp de 5 ani. Practic, este scos pentru ani buni din viața de afaceri.
Tocmai de aceea merită să știți exact unde sunt limitele. În acest articol explicăm, pe înțelesul tuturor, ce obligații are administratorul când firma nu își mai poate plăti datoriile, ce fapte pot duce la răspunderea lui civilă sau penală, ce sancțiuni complementare pot urma și cum se poate proteja. Articolul se adresează tuturor celor care conduc o societate, fie că sunt administratori numiți oficial, fie că iau deciziile în fapt.
Când este firma în insolvență
Toate obligațiile din acest articol pornesc de la un moment precis: apariția stării de insolvență. Legea o definește ca starea în care firma nu are suficienți bani disponibili pentru a-și plăti datoriile ajunse la scadență (art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014).
- Prezumția legală. Se presupune că firma este în insolvență dacă nu a plătit o datorie la 60 de zile de la scadență. Prezumția este relativă: firma poate dovedi contrariul, de exemplu că nu plătește pentru că datoria este contestată, nu pentru că nu are bani.
- Ce nu înseamnă insolvență. O firmă cu pierderi sau cu capitaluri proprii negative nu este automat în insolvență, dacă își plătește datoriile la timp. Invers, o firmă cu bunuri valoroase poate fi în insolvență dacă nu are lichidități pentru datoriile scadente.
- Insolvența iminentă. Dacă administratorul vede că firma nu va putea plăti datoriile care vor ajunge la scadență, poate cere deschiderea procedurii înainte de a ajunge propriu-zis în insolvență (art. 66 alin. 4). În acest stadiu sunt disponibile și procedurile de prevenire, acordul de restructurare și concordatul preventiv.
Data apariției insolvenței este esențială. De la ea curge termenul în care administratorul trebuie să acționeze, iar într-un eventual proces de răspundere va fi una dintre primele întrebări lămurite.
Obligația de a cere deschiderea procedurii insolvenței
Firma aflată în insolvență este obligată să ceară tribunalului deschiderea procedurii în cel mult 45 de zile de la apariția stării de insolvență (art. 66 alin. 1). Termenul era de 30 de zile până la Legea nr. 239/2025. Cererea o semnează administratorul, fără să fie nevoie de o hotărâre a asociaților (art. 66 alin. 5).
Calendarul de respectat:
| Momentul | Ce trebuie făcut |
|---|---|
| Ziua 0 | apare starea de insolvență: firma nu mai are bani pentru datoriile scadente |
| Cel târziu ziua 30 | administratorul notifică organul fiscal despre intenția de a cere deschiderea procedurii, cu cel puțin 15 zile înainte de depunerea cererii (art. 66 alin. 1¹) |
| Cel târziu ziua 45 | depune cererea la tribunal, împreună cu dovada notificării fiscului |
| După ziua 45 + 6 luni | întârzierea poate constitui infracțiunea de bancrută simplă (vezi mai jos) |
Excepția negocierilor. Dacă, la expirarea celor 45 de zile, firma negociază cu bună-credință restructurarea datoriilor cu creditorii, cererea se depune în 5 zile de la eșuarea negocierilor (art. 66 alin. 2). O regulă similară se aplică dacă firma ajunge în insolvență în timpul unui concordat preventiv (art. 66 alin. 3). Buna-credință trebuie să poată fi dovedită: negocieri reale, documentate, cu șanse rezonabile de reușită.
Nici prea devreme, nici cu rea-credință. O cerere introdusă prematur și cu rea-credință, de exemplu pentru a scăpa de un creditor, atrage răspunderea pentru prejudiciile produse (art. 66 alin. 9).
Răspunderea patrimonială: când plătește administratorul din bani proprii
Art. 169 din Legea nr. 85/2014 permite judecătorului-sindic să oblige anumite persoane să suporte o parte sau tot pasivul firmei. Această acțiune este cunoscută în practică drept „atragerea răspunderii”.
Cine poate răspunde
După modificările din 2025, cercul persoanelor este larg:
- membrii organelor de administrare, conducere și supraveghere: administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere;
- orice persoană care controlează efectiv deciziile financiare sau operaționale ale firmei, indiferent de funcția formală. Aici intră și asociatul care conduce firma din umbră și „administratorul de fapt” care folosește un administrator de paie;
- orice altă persoană care a contribuit la insolvență.
Faptele care pot atrage răspunderea
Răspunderea nu este automată. Ea intervine doar pentru una dintre faptele enumerate de lege (art. 169 alin. 1):
| Litera | Fapta, pe înțelesul tuturor |
|---|---|
| a | folosirea bunurilor sau a creditelor firmei în interes propriu sau al altei persoane |
| b | activități de producție, comerț sau servicii în interes personal, sub acoperirea firmei |
| c | continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea vizibil firma la încetarea plăților |
| d | contabilitate fictivă, dispariția documentelor contabile sau o contabilitate care nu respectă legea |
| e | deturnarea sau ascunderea unor active ori mărirea fictivă a datoriilor |
| e¹ (nouă) | transferul activelor sau al unei părți importante din afacere, când firma era în dificultate, către o persoană strâns legată de ea, cu încălcarea obligațiilor din art. 73 alin. (2¹) din Legea nr. 31/1990, pentru a continua activitatea prin noua firmă și a sustrage activele de la creditori |
| f | folosirea unor mijloace ruinătoare de finanțare pentru a amâna încetarea plăților |
| g | în luna dinaintea încetării plăților, plata preferențială a unui creditor, în dauna celorlalți |
| h | orice altă faptă săvârșită cu intenție care a contribuit la insolvență |
Litera e¹ vizează practica „firmei-phoenix”: activitatea, clienții și bunurile sunt mutate într-o firmă nouă, iar datoriile rămân în cea veche, care intră în faliment.
Prezumțiile: când sarcina probei se mută pe administrator
Cel mai mare risc practic ține de contabilitate (litera d):
- dacă administratorul nu predă documentele contabile administratorului judiciar sau lichidatorului, se prezumă atât vinovăția, cât și legătura de cauzalitate cu prejudiciul;
- dacă nu au fost depuse, din vina conducerii, situațiile financiare sau declarațiile fiscale înainte de deschiderea procedurii, se prezumă că nu s-a ținut contabilitatea conform legii.
Prezumțiile sunt relative. Administratorul le poate răsturna, dar trebuie să dovedească el că nu este vinovat. În practică, fără documente, această dovadă este foarte greu de făcut.
Cine pornește acțiunea și ce urmează
- administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar este obligat să introducă acțiunea când identifică persoanele vinovate. Orice creditor interesat o poate introduce și el (art. 169 alin. 2);
- acțiunea se prescrie în 3 ani. Termenul curge cel mai târziu de la publicarea raportului asupra cauzelor insolvenței (art. 170);
- odată cu acțiunea se pot cere măsuri asigurătorii asupra bunurilor personale ale celui urmărit, adică sechestru, cu o cauțiune obligatorie de până la 10% din pretenții (art. 172);
- dacă sunt mai mulți vinovați, aceștia răspund solidar (art. 169 alin. 4);
- sumele obținute intră în averea firmei și se folosesc pentru plata creditorilor (art. 171).
Sancțiunile complementare pentru cei cărora li s-a atras răspunderea
Cine este obligat definitiv la plată prin această acțiune (art. 169 alin. 10):
- nu mai poate fi administrator timp de 10 ani și pierde mandatele de administrator din alte societăți;
- nu mai poate fonda societăți și nu poate dobândi o participație de control într-o societate nouă timp de 5 ani.
Hotărârea se comunică din oficiu Registrului Comerțului.
Când nu se răspunde
- membrul unui organ colegial (de exemplu, al consiliului de administrație) care s-a opus deciziilor păgubitoare sau a lipsit și și-a consemnat ulterior opoziția (art. 169 alin. 5);
- plățile făcute cu bună-credință, în luna dinaintea încetării plăților, în executarea unui acord cu creditorii care putea duce la redresarea firmei, inclusiv în cadrul concordatului preventiv (art. 169 alin. 6).
De reținut: întârzierea în sine în depunerea cererii de insolvență nu figurează separat în lista de la art. 169. Totuși, continuarea activității unei firme care nu mai poate plăti, cu acumularea de datorii noi, poate fi încadrată la literele c sau h. În orice caz, ea îngreunează apărarea administratorului.
Răspunderea penală: bancruta simplă și bancruta frauduloasă
Răspunderea patrimonială nu o exclude pe cea penală (art. 169 alin. 8 din Legea nr. 85/2014). Codul penal sancționează două fapte legate direct de insolvență.
Bancruta simplă (art. 240 Cod penal)
- Fapta: reprezentantul legal al firmei nu depune cererea de deschidere a procedurii insolvenței sau o depune cu o întârziere de peste 6 luni față de termenul legal, socotit de la apariția stării de insolvență.
- Ce înseamnă concret: termenul legal fiind acum de 45 de zile, infracțiunea apare dacă cererea nu a fost depusă nici după aproximativ 7 luni și jumătate de la apariția insolvenței.
- Pedeapsa: închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
- Cum se pornește: numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de regulă un creditor.
Bancruta simplă nu cere nicio intenție de fraudă. Este suficientă pasivitatea administratorului. De aceea este cel mai ușor de evitat risc: depunerea cererii la timp.
Bancruta frauduloasă (art. 241 Cod penal)
O săvârșește orice persoană, nu doar administratorul, care, în frauda creditorilor:
- falsifică, sustrage sau distruge evidențele firmei ori ascunde o parte din active;
- prezintă datorii inexistente sau înregistrează în registre, în alte acte ori în situația financiară sume nedatorate;
- înstrăinează o parte din active când firma este deja în insolvență.
- Pedeapsa: închisoare de la 6 luni la 5 ani.
- Cum se pornește: tot la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Spre deosebire de bancruta simplă, aici este nevoie de intenția de a frauda creditorii. Multe dintre aceste fapte se suprapun cu faptele de la art. 169 din Legea nr. 85/2014, de exemplu ascunderea activelor sau mărirea fictivă a pasivului. Aceeași faptă poate duce atât la obligația de a plăti datoriile firmei, cât și la un dosar penal.
| Bancruta simplă | Bancruta frauduloasă | |
|---|---|---|
| Cine o poate săvârși | reprezentantul legal al firmei | orice persoană |
| Fapta | nedepunerea sau depunerea cererii de insolvență cu peste 6 luni întârziere | falsificarea sau distrugerea evidențelor, ascunderea ori înstrăinarea activelor, datorii fictive |
| Intenția de fraudă | nu este necesară | este necesară |
| Pedeapsa | 3 luni–1 an sau amendă | 6 luni–5 ani |
| Inițierea | plângere prealabilă | plângere prealabilă |
Pedepsele complementare în cazul unei condamnări penale
Pe lângă pedeapsa principală, instanța penală poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, inclusiv a dreptului de a ocupa funcția sau de a exercita activitatea de care persoana s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea. Pentru un administrator, aceasta poate însemna interdicția de a mai conduce o societate pe perioada stabilită de instanță. În plus, Legea societăților nr. 31/1990 interzice persoanelor condamnate pentru anumite infracțiuni economice să fie fondatori sau administratori de societăți.
Cum vă protejați ca administrator
Aproape toate riscurile descrise mai sus se pot evita printr-o conduită corectă și documentată. Iată ce recomandăm.
Când apar primele dificultăți
- Urmăriți lunar lichiditățile și scadențele. Notați data la care firma nu a mai putut plăti o datorie. Această dată va conta mai târziu.
- Luați și documentați măsuri de redresare. Reduceri de costuri, renegocieri, aport al asociaților, o procedură de prevenire a insolvenței. Raportul administratorului judiciar va analiza ce a făcut conducerea pentru a preveni insolvența.
- Nu mutați activitatea și bunurile într-o firmă nouă în timp ce datoriile rămân în cea veche. Este exact fapta sancționată de noua literă e¹.
- Nu plătiți preferențial un creditor apropiat, o rudă sau propriul împrumut de asociat, în dauna celorlalți creditori.
Când firma este deja în insolvență
- Notificați fiscul și depuneți cererea în 45 de zile. Dacă negociați cu creditorii, păstrați dovezile negocierilor și depuneți cererea în 5 zile de la eșuarea lor.
- Nu vândeți și nu transferați bunuri în afara activității curente. Înstrăinarea activelor unei firme insolvente, în frauda creditorilor, poate constitui bancrută frauduloasă.
- Nu acumulați datorii noi pe care știți că firma nu le va putea plăti.
- Păstrați contabilitatea la zi și depuneți la timp situațiile financiare și declarațiile fiscale.
După deschiderea procedurii
- Predați integral documentele contabile și informațiile cerute de administratorul judiciar sau de lichidator. Nepredarea lor creează prezumția de vinovăție.
- Colaborați transparent cu practicianul în insolvență. Explicați operațiunile din ultimii 2 ani, mai ales pe cele cu firme sau persoane apropiate.
- Cereți asistență juridică specializată de îndată ce primiți o acțiune de atragere a răspunderii sau o cerere de măsuri asigurătorii.
Concluzie
Insolvența firmei nu înseamnă automat răspunderea administratorului. Legea îl sancționează pe cel care nu acționează la timp, pe cel care ascunde sau mută bunurile și pe cel care nu poate justifica, prin documente, ce s-a întâmplat în firmă. Administratorul care cere deschiderea procedurii în termen, păstrează o contabilitate corectă și colaborează cu practicianul în insolvență are o poziție mult mai sigură. În plus, își păstrează șansa de a salva afacerea printr-o reorganizare.
Articolul are caracter informativ și nu reprezintă consultanță juridică pentru un caz concret. Informațiile corespund Legii nr. 85/2014, cu modificările aduse de Legea nr. 239/2025, și Codului penal, în forma în vigoare la data publicării.